Spectacolul "TRAVIATA"

Imagini

Informații

Data: 16 Octombrie 2021, 11:00 Sâmbătă
Telefon Informații: 0268-419380

Descriere

Nemuritoarea "Traviata", pe scena Operei Brașov

Miercuri, 13 octombrie 2021, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, cei mici sunt invitați să urmărească o poveste pe care o îndrăgesc foarte mult, de data aceasta, transpusă pe muzică: „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Marius Țeicu și Silvia Kerim. Personajelor le vor da viață artiștii: Mariana Tomescu, Corina Klein, Simona Manole, Lăcrămioara Schuller, Cristina Roșu, Rodica Iuga, Ștefan Schuller, Anca Panait, Bogdan Mirică, Marius Tămășanu. Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia artistică îi aparține lui Attila Török. Scenografia este semnată de Șerban Iuca. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Lăcrămioara Schuller. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilete: 15 lei


Sâmbătă, 16 octombrie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, continuăm trilogia verdiană cu nemuritoarea „Traviata”, o operă atât de îndrăgită și de celebră, încât aproape că nu mai are nevoie de nici o prezentare! Spectacolul îi este dedicat marii soprane Virginia Zeani, „prima donna assoluta” a marilor scene internaționale, sărbătorită în această lună, cu ocazia împlinirii unei frumoase vârste, de către toate teatrele lirice din România. Inițiativa aparține Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” și a Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

„Traviata” este, cu siguranță, una dintre pietrele de temelie ale repertoriului liric. Partitura este înțesată cu melodii fantastice care sunt faimoase, însă, dincolo de aceasta, coerența întregii lucrări o transformă într-o capodoperă. Intriga încordată și personajele vii, asociate cu muzica perfect gândită de Verdi, ne vor sensibiliza, fără îndoială.

În anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru „Traviata”, cu singura diferență că, în operă, personajul feminin apare sub numele de Violetta Valéry. Premiera a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentație a fost un eșec datorat, în primul rând, mediocrității interpretării. Abia la reprezentația din 6 mai 1854, pe mica scenă a Teatrului San Benedetto, tot din Veneția, opera a avut un real succes.

„Traviata” descrie scurta, dar agitata viață, precum și moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valéry impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine. Compozitorul Giuseppe Verdi şi libretistul Francesco Maria Piave au creat un personaj pe cât de fragil, pe atât de puternic, într-un context muzical pur romantic. Violetta Valéry devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un sacrificiu care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas-fiul: „Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”. Muzica verdiană transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă. Paginile muzicale conțin adevărate portrete psihologice ale personajelor și sentimentele lor. În spatele expunerii luxului și plăcerilor frivole, se ascunde cruzimea puternică a unei societăți în care totul poate fi cumpărat și vândut. În acest context, Violetta apare ca o eroină clasică, al cărei sacrificiu transcende dragostea și moartea, în fapt, cele două teme în jurul cărora se desfășoară opera.

În distribuție: Violetta Valéry - Veronica Anușca (Opera Națională București), Alfredo Germont - Mihai Irimia, Giorgio Germont - Adrian Mărcan, Flora Bervoix - Asineta Răducan, Annina - Sonia Hazarian, Gastone - Claudiu Bugnar, Baronul Douphol - Marian Rește (debut), Marchizul d’Obigny - Lorand Cristian, Doctorul Grenvil - Ștefan Schuller, Majordomul - Dan Ionescu, Grădinarul - Adrian Stănilă. Soliști balet: Melania Condoiu, Raluca Gherman Șut, Claudiu Dane, Dorin Mirea. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta – invitat de la Opera Națională București. Regia artistică este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia îi aparține Rodicăi Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie: Iulia Coșeriu. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.


Preț bilete: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral) – Pentru acest eveniment mai sunt foarte puțin bilete disponibile!


Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.


În stagiunea 2021 – 2022, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!


În situația în care incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Municipiul Brașov a depăşit pragul de 6/1.000 de locuitori, participarea la evenimentele Operei Brașov va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Certificatul verde va fi însoţit de un act de identitate.


Desfăşurarea spectacolelor este permisă conform reglementărilor legale în vigoare cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a sălii.


Pe toată durata desfășurării spectacolului, purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment. Vă mulțumim pentru înțelegere!


Eveniment desfășurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Veronica Anușca

Soprană -

Veronica Anușca a absolvit cursurile de licență și masterat la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa de canto a prof.univ.dr. Ionel Voineag și obținut titlul de doctor în muzică, în 2019, la Universitatea Națională de Muzică București, sub îndrumarea doamnei prof. Dr. Valentina Sandu-Dediu.

Are un palmares impresionant de premii şi distincţii printre care: Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare Vocală „Sabin Drăgoi” Timişoara, Premiul I la Concursul Internaţional de Canto “Maeştrii Artei Lirice – Petre Ştefănescu-Goangă ” – Opera Naţională Bucureşti, Premiul II la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclee- Brăila, Premiul I la Concursul Naţional al Liedului Românesc de la Braşov organizat de soprana Mariana Nicolescu, Premiul III la Concursul Internațional Grand Prix de l’Opera – Opera Națională București.

Datorită înaltei sale performanțe artistice, Veronica a fost distinsă cu Premiul și Medalia de Excelență pentru Performanță Artistică în Gala Premiilor UNIMIR – 2011 (Uniunea Muzicienilor Interpreți din România) și Premiul pentru Debut Secţiunea Operă în Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical (2011).

A debutat în 2010 în cadrul Studioului Experimental de Operă și Balet „Ludovic Spiess” la Opera Națională București cu rolurile Rita de Donizetti și Giulietta din I Capuletti ed I Montecchi de Bellini, iar ca urmare a clasării sale pe locul I la Concursul Internațional Maeștrii Artei Lirice organizat de Opera Națională București (2011), a debutat în rolurile Adela din Liliacul de Strauss, respectiv Oscar din Un ballo in maschera de Verdi. Tot pe această scenă au urmat rolurile Gilda din Rigoletto, Musetta din La bohème de Puccini și rolul titular din Lucia di Lammermoor de Donizetti.

Vlad Conta

Dirijor -

 

Vlad Conta a studiat pianul şi dirijatul la Conservatorul din Geneva (Elveţia), la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia) şi Universitatea Mozarteum din Salzburg (Austria) cu maeştri reputaţi: Louis Hiltbrand, Carlo Zecchi şi Franco Ferrara. Între anii 1983 şi 1985 a fost maestru corepetitor la Opera din Monte Carlo şi la Grand Théâtre din Geneva, iar între 1985 şi 1989 şef de orchestră la Teatrul Municipal din Biel-Bienne (Elveţia). Între 1989-1993, Vlad Conta a fost prim-dirijor invitat la Teatro Regio di Torino, Italia, iar între 1989 şi 1997 a fost director muzical la Regina Symphony Orchestra (Canada).

Vlad Conta este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti din 2001. A fost distins cu: Medalia de Aur Katia Popova la Festivalul de Muzică de la Plevna (Bulgaria), cetăţeania de onoare a oraşului Fort Worth (Texas, SUA), medalia A 125 – a aniversare a Canadei pentru merite culturale deosebite, Premiul Ludovic Spiess al Forumului Muzical Român (2011). Din 2012 Vlad Conta este membru de onoare al Filarmonicii Moldova din Iaşi.

Pe lângă repertoriul de operă şi balet, Vlad Conta deţine de asemenea un vast repertoriu simfonic şi vocal-simfonic şi desfăşoară o carieră internaţională ca dirijor invitat la National Symphony Orchestra din Washington, Philharmonia Orchestra din Londra, Orchestra Naţională Rusă din Moscova, Orchestra Sinfonica Nazionale (Torino), orchestrele simfonice din Vancouver, Edmonton, Quebec (Canada), Orchestre de la Suisse Romande, Orchestre de Chambre de Lausanne, Orchestra della Svizzera Italiana (Elveţia) precum şi alte orchestre din SUA, Franţa, Italia, Irlanda, Grecia, Bulgaria şi Turcia.

Repertoriul:

Operă

Fidelio de Ludwig van Beethoven
Carmen, Les Pêcheurs de perles (Pescuitorii de perle) de Georges Bizet
Albert Herring de Benjamin Britten
Lucia di Lammermoor, L’elisir d’amore (Elixirul dragostei), Don Pasquale de Gaetano Donizetti
Mireille, Faust de Charles Gounod
Il mondo della luna (Lumea din lună), Lo speziale (Farmacistul) de Joseph Haydn
Hänsel und Gretel de Engelbert Humperdinck
Pagliacci (Paiaţe) de Ruggero Leoncavallo
Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni
Le Pauvre matelot (Bietul marinar) de Darius Milhaud
Le nozze di Figaro (Nunta lui Figaro), Così fan tutte (Aşa fac toate), Don Giovanni, Die Zauberflöte (Flautul fermecat), Idomeneo, Die Entführung aus dem Serail (Răpirea din Serai) de Wolfgang Amadeus Mozart
La Bohème, Tosca, Madama Butterfly, Gianni Schicchi de Giacomo Puccini
Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla), La Cenerentola (Cenuşăreasa), L’italiana in Algeri (Italianca în Alger) de Gioacchino Rossini
Ariadna auf Naxos (Ariadna la Naxos), Salomé de Richard Strauss
Aida, La traviata, Il trovatore (Trubadurul), Rigoletto, Simon Boccanegra, Don Carlos de Giuseppe Verdi
Tannhäuser, Lohengrin, Der fliegende Holländer (Olandezul zburător), Tristan und Isolda de Richard Wagner
Der Freischütz, Euryanthe de Carl Maria von Weber
Oedipe de George Enescu
Celan de Peter Ruzicka
Balet

Coppélia de Léo Delibes
Spărgătorul de nuci, Francesca da Rimini de Piotr Ilici Ceaikovski
Cenuşăreasa de Serghei Prokofiev
Don Quijote de Ludwig Minkus

 

Detalii

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?