Spectacolul "Cel de lângă tine"

Descriere

Spectacolul "Cel de lângă tine" de David Lindsay-Abaire.

Durata: 1h 25’.

David Lindsay-Abaire, născut în 1969, este unul dintre dramaturgii americani care a primit un Premiu Pulitzer, cel mai prestigios premiu din Statele Unite ce se acordă jurnaliştilor, scriitorilor şi compozitorilor. Acest lucru s-a întâmplat în 2007, premiul fiindu-i decernat pentru piesa Rabbit Hole.

S-a născut în South Boston, Massachusetts, într-o familie de muncitori. În primii ani de şcoală a învăţat în instituţii de stat pentru ca, apoi, să primească o bursă la Academia Milton. Acolo a început să îşi descopere pasiunea pentru teatru, pe care a dezvoltat-o în colegiu. Mai târziu, a fost acceptat la Secţia de Dramaturgie a Juilliard School.

Primul succes l-a avut, în 1999, cu Fuddy Meers, montat la Manhattan Theatre Club. Au urmat şi alte piese de succes, dar cea mai cunoscută dintre ele rămâne Rabbit Hole, piesăpusă în scenă, pentru prima dată, la New York. Spectacolul a fost nominalizat la Premiul Tony (echivalentul Premiului Oscar pentru teatrul american), interpreta principală, Cynthia Nixon, câştigând Premiul Tony pentru „Cea mai bună actriţă”. Textul a fost ecranizat în 2010, rolul principal fiind interpretat de Nicole Kidman. De altfel, Lindsay-Abaire a mai scris şi alte scenarii de film, dar şi libretele pentru două musicaluri: High Fidelity şi Shrek the Musical.

Referindu-se la piesele sale, David Lindsay-Abaire spune că el vrea să vorbească despre „outsideri care încearcă să îşi găsească echilibrul”. Pentru el, teatrul este un loc al absurdului, de aceea încearcă se stea cât mai departe de realism, raportul personajelor sale cu lumea exterioară fiind unul cu totul diferit faţă de obişnuit.

Crazy Eights, That Other Person, Baby Food sunt comedii într-un singur act, scrise în cadrul evenimentului „The 24 Hour Plays On Broadway”. O competiţie în care piesele (toate într-un singur act) sunt scrise, regizate, produse şi prezentate în numai 24 de ore. Acest eveniment este descris de The New York Post ca fiind echivalentul „unui dans pe sârmă fără plasă de protecţie”, provocarea pe care o oferă atât dramaturgilor, actorilor, regizorilor cât şi producătorilor făcându-l să fie extrem de popular.