Spectacolul: "Bărbierul din Sevilla"

Imagini

Informații

Data: 25 Iunie 2022, 18:30 Sâmbătă
Telefon Informații: 0268-419380
Evenimentele trecute
  • 24 Iunie 2022, 18:30 Vineri

Descriere

"Bărbierul din Sevilla" ajunge, sâmbătă, la Opera Brașov!

Vineri, 24 iunie 2022, de la ora 18.30, în Foaierul Operei, vă invităm la „Mozaic sonor”, recitalul de absolvență al studenților Facultății de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” Brașov, de la clasa prof. drd. Anda Pop. Vor interpreta: Maria Pană – soprană, Andreea Șchiopu – soprană, Cătălina Radu – soprană. Acompaniamentul la pian va fi asigurat de Sena Ducariu. Prezintă: Simona Manole. Coordonator spectacol: Anda Pop. Așa cum sugerează și titlul recitalului, programul muzical al evenimentului va fi unul bogat și divers, acoperind numeroase genuri, de la operă („Boema” de G. Puccini, „Julieta și Romeo” de V. Bellini, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „Rusalka” de A. Dvořák), operetă („Logodnicul din lună” de E. Künneke”), musical („My Fair Lady” de Fr. Loewe) până la lied-uri („Les Chemins de l’amour” de F. Poulenc).

• Recitalul durează o oră și nu are pauză.

Preț bilete: 20 lei

Sâmbătă, 25 iunie 2022, de la ora 18.30, în Sala Operei, ne întâlnim cu una dintre cele mai iubite opere comice din istorie: „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini!

Rossini a compus această lucrare în numai două săptămâni, pe când avea 26 de ani, devenind un reper al bel canto-ului. Inițial, titlul a fost „Almaviva, o sia L’inutile precauzione”, ales din acest motiv pentru că un alt mare compozitor al vremii, G. Paisiello, a compus o operă cu titlul „Bărbierul din Sevilla”, după una dintre nuvelele lui Beaumarchais din care s-a inspirat, ulterior, și Rossini. Premiera operei a avut loc pe 20 februarie 1816, la Teatro Argentina din Roma și, de-a lungul timpului, și-a căpătat renumele de „opera buffă a tuturor operelor buffe”, devenind o capodoperă a genului și o producție foarte îndrăgită. Acțiunea se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea, personajele acesteia (Figaro, Rosina, Contele Almaviva) fiind foarte populare.

În distribuție: Figaro - Alexandru Chiriac (debut), Rosina - Florentina Soare (invitată), Contele Almaviva - Mihai Irimia, Don Bartolo - Marian Rește, Don Basilio - Ștefan Schuller, Berta - Cristina Roșu, Fiorello/Sergentul - Alexandru Aghenie, Notarul - Emil Dumbravă, Ambrogio - Dorin Iuga. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Adrian Morar (invitat). Regia artistică poartă semnătura lui Carmen Dobrescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Regie scenă: Dan Antipa.

Baritonul Alexandru Chiriac, interpretul rolului principal, Figaro, este considerat de către criticii de muzică drept „o tânără speranță, posesorul uneia dintre cele mai frumoase și expresive glasuri”, regretata Anca Florea descriindu-l drept „un glas generos, cu date naturale remarcabile, bine condus și reliefat, demonstrând o înțelegere și o expresivitate deosebită, conferind sens și culoare fiecărui cuvânt, fiecărui accent”. El este solistul Operei Brașov din 2021.

Florentina Soare este, în prezent, prim-solistă a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați. De asemenea, este doctorand la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iași. A urmat cursuri de perfecționare în arta vocală cu mari maeștri: Ruxandra Donose, Leontina Văduva, Elisabeth Cornelius-Lund și Eugenia Moldoveanu. Este câștigătoare a numeroase premii naționale și internaționale la concursurile de specialitate, cel mai recent fiind Premiul I și Trofeul „Ionel Perlea” la Concursul Internațional de Canto „Ionel Perlea”, 2022.

Maestrul Adrian Morar, ce se va afla sâmbătă, la pupitrul Orchestrei Operei Brașov, este un colaborator apropiat al instituției noastre. Adrian Morar este o prezență activă pe scenele din România, fiind binecunoscut publicului meloman și recunoscut de critica de specialitate ca un dirijor ce se evidențiază prin profesionalismul și nivelul artistic ridicat pe care le impune fiecărui spectacol derulat sub conducerea sa muzicală.

• Spectacolul durează două ore și 30 de minute și are o pauză.

Preț bilete: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral) – Pentru acest eveniment mai sunt foarte puține bilete disponibile!

Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

În stagiunea 2021 – 2022, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Evenimente desfășurate cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?