Spectacolul "20 de minute cu îngerul"

Imagini

Informații

Data: 6 Mai 2023, 19:00 Sâmbătă
Evenimentele trecute
  • 30 Martie 2023, 19:00 Joi
  • 13 Martie 2022, 19:00 Duminică
  • 7 Ianuarie 2022, 19:00 Vineri

Descriere

20 de minute cu îngerul
de Alexandr Vampilov

Distribuţia:

Dan Cogălniceanu

Viorica Geantă Chelbea

Demis Muraru

Mihai Giurițan

Relu Sirițeanu

Oana Hui

Sabina Posea

Regia: Răzvan Marinescu

Scenografia: Mirona Faloba

Durata spectacolului: 1h 20 minute ( fără pauză)

Data premierei: 8 iulie 2017

Spectacolul face referire şi la păcatele lumii, atribuind fiecărui personaj câte o patimă care îi domină şi îi erodează sufletul : Ugarov şi Anciughin reprezintă desfrâul, o viaţă dusă cu scopul de a satisface nevoile primare, fără a avea vreo dorinţă de a evolua din punct de vedere spiritual, Bazilski, mândria, care te face să crezi că nu mai este altul ca tine în lume şi să îi dispreţuieşti pe cei din jur, Vasiuta, iubirea de arginţi, venită dintr-o viaţă care nu i-a oferit decât o meserie mizeră şi a lipsit-o de iubire, iar Stupak reprezintă făţărnicia, el fiind un om care se foloseşte de dragoste pentru a obţine bani iar prin intermediul minciunii şi manipulării speră să obţină şi alte privilegii.Toate aceste patimi, prezente foarte pregnant în inimile personajelor, îi întunecă şi îi împiedică să se desăvârşească sufleteşte.

Ratarea este un subiect important care este pus în lumină de acest spectacol.Ratarea este o experienţă dureroasă.Încercările nereuşite de a-şi atinge visele şi de a deveni ceea ce cred că le era menit să devină, îi face pe oameni să fie foarte cruzi, brutali, şi să se urască între ei.Ratarea uneori ne invită să învăţăm modestia şi smerenia, dar aceste lucruri nu pot exista atunci când mândria ne conduce vieţile.Când nu ne simţim împliniţi dăm mereu vina pe alţii, pe viaţă, pe noroc, pe Dumnezeu, nu pe noi.Niciodată noi nu suntem vinovaţi, dimpotrivă, suntem victime, oameni cu calităţi excepţionale care nu au fost apreciaţi la justa valoare.Ratarea nu e mereu ceva rău şi nu înseamnă că este ceva permanent.Viaţa îţi dă mereu prilej să te ridici, trebuie doar să ai inima suficient de curată pentru a putea recunoaşte semnele divine.
Spectacolul prezintă o lume lipsită de dragoste.Aceasta este privită ca fiind ceva desuet, naiv şi este doar un mijloc de a-ţi atinge scopurile ascunse.O lume lipsită de dragoste este o lume bolnavă, o lume care se zbate într-un întuneric fără sfârşit.Dumnezeu e bun şi ne trimite uneori semnale să revenim pe drumul cel bun, dar Răul este atât de adânc înrădăcinat în noi, încât nu vedem şi nu auzim încercarea lui de a ne salva.Venirea Îngerului în viaţa celor doi beţivi devine prilej de panică, nu de bucurie.Întâlnirea cu Îngerul nu îi luminează, ci le trezeşte instinctele animalice.Acesta trebuie imediat redus la tăcere, deoarece este un factor perturbator care riscă să distrugă armonia vieţii lor mizere.Efectul de turmă este o constantă a vieţii noastre.Oricine este diferit de noi, devine periculos şi trebuie marginalizat, apoi îndepărtat cât mai repede.Oamenii sunt adesea lipsiţi de personalitate, nu au curaj să-şi susţină propriile păreri.Uneori gândim ceva, dar spunem altceva.Societatea este cea care ne sufoca sentimentele şi ne învaţă să nu fim noi înşine, ci să devenim ceea ce îi este ei de folos.A lua apărarea Îngerului, devine un act de mare curaj.Personajul Faina plăteşte scump inconştienţa de a se fi opus mulţimii, atitudinea ei nu face decât să irite şi mai mult şi să amplifice agresivitatea celorlalţi.
Finalul spectacolului surprinde prin optimism şi speranţă.Conştiinţa, cît de mică, a oamenilor, se trezeşte şi pentru câteva momente sufletele lor se luminează.Oamenii se pot schimba, dar trebuie ca ei să îşi dorească acest lucru.Dumnezeu ne ajută, dar nu intervine în liberul arbitru.El ne iubeşte atât de mult încât ne lasă libertatea de a alege.În viaţă, e important să distingi între Bine şi Rău, dar mai important este să alegi Binele.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?