"Iarna spune povești" - spectacol extraordinar de Crăciun

Imagini

Informații

Data: 19 Decembrie 2021, 18:30 Duminică
Evenimentele trecute
  • 18 Decembrie 2021, 18:30 Sâmbătă
  • 17 Decembrie 2021, 18:30 Vineri
  • 15 Decembrie 2021, 17:00 Miercuri

Descriere

Miercuri, 15 decembrie 2021, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, vă așteptăm la Recitalul de la ora 5, o ediție specială de sărbători. Participă artistele Operei Brașov: Maria Catrina – soprană, acompaniată la pian de Simona Patriche. În program, veți putea colinde tradiționale românești, compuse de Tiberiu Brediceanu: „Domnul Sfânt când S-a născut”, „Gazde mari, nu mai dormiți”, „Streșină de mintă creață”, „Colo-n umbra pomilor” și de Emil Monția: „Sus, la poarta raiului”, „Steaua sus răsare”, „Câte flori sunt pe pământ”.

Preț bilete: 6 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 1,5 lei – elevi, studenți. Acestea se pot procura de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.

Vineri, sâmbătă și duminică, 17, 18 și 19 decembrie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm la mult-așteptatul și tradiționalul nostru concert dedicat Crăciunului – „Iarna spune povești”! Chiar dacă vremurile sunt dificile, noi ne dorim să vă aducem bucuria în suflete, neuitând de frumoasele colinde românești: „Sus la poarta raiului”, „Deschide ușa, creștine”, „O ce veste minunată”, „Colindăm” și nici de veselele cântece de iarnă din repertoriul internațional: „It’s Begining to Look a Lot Like Christmas”, „I’ll Be Home for Christmas”, „Have Yourself a Merry Little Christmas”, „Santa Clause is Coming to Town”, „White Christmas”, „Noel”. Invitați special în acest spectacol sunt binecunoscuții interpreți de muzică pop Nico și Aurelian Temișan. Alături de ei, îi veți putea urmări pe soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Aurelia Florian, Corina Klein, Valentina Mărgăraș, Silvia Micu, Anda Pop, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Anca Pârlea, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Marian Rește. Soliști balet: Chisako Ota, Ștefan Dascălu. Pe parcursul spectacolului ne vor purta în lumea de poveste a Crăciunului două zâne: Alexandra Scriminț și Mihaela Pop, alături de Otilia Scriminț (invitată). Își dau concursul Orchestra, Corul și Ansamblul de Balet al Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Andrei Tudor, care ne onorează, din nou, cu prezența la un eveniment special. Regia artistică a acestui spectacol poartă semnătura Andei Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Alexandru Fotescu, Valentina Mirică. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Preț bilete: 70 lei (Pentru aceste evenimente mai sunt foarte puține bilete disponibile!)


Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.


În stagiunea 2021 – 2022, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!


Participarea la evenimentele Operei Brașov este permisă pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore - în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Certificatul verde va fi însoţit de un act de identitate.

Desfăşurarea spectacolelor este permisă conform reglementărilor legale în vigoare cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a sălii.


Pe toată durata desfășurării spectacolelor, purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment. Vă mulțumim pentru înțelegere!


Evenimente desfășurate cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

 

 

 

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?