Black Fire

Descriere

Proiectul expozițional Black Fire este o radiografie vizual-plastică a dezumanizării individului în societatea contemporană, care are la bază conflictele interioare ale ființei provocate de contrastul imens între ceea ce omul își dorește, simte și percepe ca fiind adevărata împlinire și ceea ce mass-media cataloghează, acceptă și integrează ca exemplu de succes universal valabil. Este însă în natura acestor contraste să provoace imense scindări și suferințe cauzate de eterna dorință a omului de a fi integrat și acceptat exact așa cum este, ori din această inhibare a sinelui nu poate izvorî altceva decât ne-omul nou, decăzut, frustrat și libertin. Acest om dezumanizat, este cel care nu-și mai poate impune respectarea propriilor principii decât dacă are vreun câștig material și, deopotrivă, cel care ulterior nu-și mai poate da sieși acceptul și îngăduința propriei existențe.

Cu asumare și curaj, artista se angajează pe deplin sufletește în acest act creativ, mărturisindu-și propriile trăiri abisale, propriile înfrângeri și supraviețuiri. Ea realizează o analogie între decăderea ce se insinuează în anumite zone ale existenței în fiecare ființă umană și pierderea valorilor societății contemporane, în care confortul material obținut datorită extraordinarei evoluții tehnologice este invers proporțional cu prăpastia care se surpă în interiorul omului. Ada Muntean ne pune față în față cu brutalitatea subtilă și perfidă care se manifestă în lumea de astăzi la toate nivelurile.

Pornind de la decupaje din cotidian și ajungând la metafore vizuale de ordin existențial, artista surprinde aspecte legate de identitate scindată, alienare, subconștient bântuit, dependență, neputință, pierderea purității iubirii, violarea intimității, sex, decădere, corupție, război și implacabila moarte. Aceste coordonate esențiale sunt redate printr-un desen figurativ realist dur, într-o serie de lucrări realizate în cărbune pe hârtie, tehnică mânuită cu măiestrie de artistă, prezentând atât personaje expresive cât și obiecte care recreează diferite stadii ale decadenței societății contemporane. Oricât de dramatice ar fi trăirile exprimate de personaje, există totuși o vădită delicatețe, o finețe a liniei și a volumului în realizarea trupurilor, a nudității, aflată în contrast cu fundalurile vibrate prin pastă albă aplicată violent cu cuțitul de paletă, care creează savuroase texturi și straturi atmosferice, aidoma unor ascunzișuri ale subconștientului, din care personajele țâșnesc brusc, dezvelindu-se de mister. Scena carnală, aproape viscerală, reprezentând femeia care mușcă dintr-un craniu, este de fapt aluzia perfectă la conștientizarea alcăturii materiale a acestui trup și la îmbrățișarea propriei condiții efemere sau chiar a morții propriului eu.

Majoritatea lucrărilor sunt ilustrative pentru tema morții, reprezentată în cheia conceptului de Vanitas (Totul este deșertăciune) prin prezența craniilor, a ochiului închis pe veci, a mărului uscat, a statuilor arse sau a unei Venus din Milo vandalizată, sugerând distrugerea valorilor clasice. Distrugerea valorilor morale însă, este ilustrată prin ideea de corupție, dar și prin prezențe feminine redate în timpul dedublării și al orbirii, aluzii la felul în care femeia se lasă conștient manipulată, provocând scindări în propriul sistem de valori doar pentru a corespunde din punct de vedere estetic modelului social standardizat al femeii de plastic, a cărei frumusețe se fabrică la cerere în photoshop.

Explorarea temei sexualității este de asemenea puternic reprezentată prin fragmente carnale din scene erotice, înfățișând ipostaze care rămân cantonate în aspecte ale hedonismului și chiar ale sadismului, amintind de ideea freudiană că sadismul creează o întrepătrundere a pulsiunilor morții cu cele ale sexualității. Sexualitatea se situează într-o ruptură tot mai mare față de ceea ce ar trebui să o prilejuiască, și anume iubirea. Bucuria de a iubi a fost înlocuită cu vanitatea palmaresului amoros, într-o manieră pe cât de vulgară pe atât de comercială. Lucrările sugerează pierderea purității iubirii și neputința în fața obstacolelor care blochează trăirea plenară a acestui sentiment.

Tema războiului cauzat de recrudescența extremismul religios, circumscrisă automat conceptului deșertăciunii, este sugerată în lucrări atât prin arma asociată cu forma crucii pe care este răstignit un trup de femeie, cât și prin juxtapunerea creierului și a inimii metamorfozate în grenade, mitraliere care sfâșie carnea și speranța. O altă sugestie simbolică a violenței este prezentă și în configurarea siluetei de afgană cu nimb, care introduce subtil în peisaj inocenții uciși cu bestialitate într-un război care nu este al lor.

Astfel, expoziția Black Fire înfățișează un spectacol dramatic care prin perfidiile, promiscuitățile sexuale, lipsa compasiunii față de semeni, vânzarea de suflete, războiul pornit din ură și pretexte abjecte, disprețul față de valorile trecutului, ilustrează foarte clar cum în această lume ești purtat pentru a-ți trăi atât raiul cât și iadul, pentru a te naște dureros, a simți împlinire și durere, a iubi cu pasiune și fascinație, a pierde dragostea, a te stinge pe interior, a plânge și a râde maniacal și, în final, a renaște din propria-ți cenușă. De altfel și titlul ales indică mistuirea aceasta interioară, durerea sufletească ultimă ce poate fi îndurată și pe care omul alege uneori să o trăiască tocmai pentru a simți pulsația vieții. Focul dărâmă, doare, distruge, neantizează, focul negru însă, primește conotația și mai dramatică a acestor însușiri. La nivel metaforic, doar printr-o ardere totală se poate obține în final purificarea și, până la urmă, orice coborâre în infernul propriei noastre ființe aduce o schimbare de viziune. Trăim de fiecare dată aceste coordonate cu atâta intensitate, încât uităm mereu că suntem efemeri. Până la moartea fizică însă, ne naștem de mai multe ori în noi înșine.

Chiar dacă în cazul acestui concept expozițional, Ada Muntean manifestă un interes exclusiv pentru partea întunecată a lucrurilor, nu își lasă totuși privitorul lipsit de speranță și complet deznădăjduit în fața cinicului spectacol jucat pe scena vieții contemporane, afirmând că speranța poate fi întotdeauna găsită, chiar și atunci când punctul în care ne situăm este întunericul total: Black Fire e o confesiune despre suferință, iubire, distrugere și în același timp o încercare de găsire a unei speranțe pornind de la un negru absolut. Artista nu caută neapărat să condamne aspectele înfățișate sau să ofere o lecție de moralitate, ci doar ilustrează în maniera sa, abisurile acestei lumi, care rezonează uneori cu abisurile din propria noastră ființă pentru ca, la rândul nostru, să hotărâm cât timp dorim să petrecem în nadir și cât timp dorim să alocăm zenitului.