Workshop Improvizatie cu Axel Moustache
Imagini
Informații
- 21 Septembrie 2019, 18:00 Sâmbătă
Descriere
Începe cu un „da” și vezi unde te duce! Așa poți reacționa la ideea de a participa la cursuri de improvizație pentru amatori. Este o joacă, pentru oricine, indiferent de ce talente ascunde, ce pregătire, statut social sau vârstă are. Dar este o joacă pentru dezvoltare personală.
La workshop experimentezi exerciții ale teatrului de improvizație, predate de Axel Moustache, actor la Teatrul Național din București și membru fondator al trupei Improvisneyland, una din cele mai longevive trupe de improvizație din România. Metodele sunt preluate de la părinții improvizației – Viola Spolin și Keith Johnstone, iar rezultatele se simt, se trăiesc, se descoperă de fiecare în parte.
Workshop-ul se încheie cu o lecție deschisă, la care ai ocazia să-ți inviți prietenii și familia, pentru primul tău show de improvizație.
Cost curs: 500 de lei (fara TVA la facturare)
Durata: 2 zile
Program: 10:00-17:00 cu 1 ora pauza de masa
Inscrierile se fac prin mesaj privat pe pagina Ora0. La inscriere se plateste un avans de 50%, nerambursabil in cazul retragerii inscrierii. Restul de 50% se plateste pana la data de 17 iunie.
Axel va juca si o piesa de teatru, tot la galerie;
Axel despre curs: La workshop-ul de improvizație ne distrăm de obicei de minune. Însă nu este vorba de distracție gratuită, ci jucându-ne învățăm lucruri foarte utile despre noi, despre ceilalți, despre interacțiunile dintre noi, despre ce înseamnă control și deschidere pentru necunoscut. Într-un cuvânt: improvizație.
Câteva principii:
Acceptă și du mai departe – este despre deschiderea spre ideile și propunerile celorlalți, precum și mentalitatea de a construi, în loc de a te opune.
Trăiește în prezent – înveți cum să nu anticipezi, cum să te adaptezi în fiecare secundă contextului și să găsești rapid soluții pentru orice problemă, mai degrabă decât să-ți face planuri.
Orice greșeală este o oportunitate – înveți cum să nu mai raționalizezi orice mișcare, să nu-ți fie frică de necunoscut și de a greși – orice se poate repara și justifica, iar în orice scenă nu ești singur, ci te ajută ceilalți.
Powered by Improvisneyland și Academia de improvizație.