SuperTeach Brasov 2020

Imagini

Informații

Data: 22 Februarie 2020, 08:30 Sâmbătă

Descriere

Pe 22 Februarie, Conferința SuperTeach ajunge la Brașov, unde așteptăm peste 450 de profesori dornici să schimbe sistemul educațional românesc!

Pe parcursul întregii zile, participanții vor avea acces la o serie de discursuri și ateliere practice. Cu ajutorul acestora, ei vor descoperi cum pot transforma educația din România, plecând de la propriile mentalități și acțiuni.

Conferința va reuni speakeri din diverse domenii – profesori formatori, specialiști în educație, oameni de business – printre care:

● Dragoș Anastasiu – CEO Eurolines Group
● Părintele Constantin Necula – preot, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie SF. ANDREI ȘAGUNA din Sibiu
● Elena Lotrean – Fondatoarea Școlii Finlandeze Sibiu
● Carmen Ion – Profesor limba și literatura română la Colegiul Național Pedagogic SPIRU HARET Focșani
● Elena NIcodim - responsabil comunicarea regionala BCR
● Carmina Vakulovski – profesor, fondator al revistei TIUK! și administrator al grupului Partners și Aspire Teachers Alumni
● Claudia Badiu – învățătoare la școala gimnazială IOAN BOB Cluj-Napoca și membră Aspire Teachers
● Cornelia Melcu – învățătoare și ambasador eTwinning, Scientix și consul ESERO România
● Laura Piroș – învățătoare la școala gimnazială nr 6 IACOB MUREȘANU Brașov
● Violeta Nedelcu – profesor limba și literatura română și absolventă Aspire Teachers
● Ovidiu Bădescu, Ana Maria Bostan, Claudia Cârstocea, Andreea Elena Farca, Ana Stoica, Florina Zecheru, Irina Vasile – profesori formatori SuperTeach
TEMATICI ABORDATE
● Mentalitatea Deschisă în Educație – ce înseamnă, cum poate fi aplicată
● Învățarea în școlaritatea mică – specific, resurse, idei
● Starea de bine a profesorului – tehnici prin care putem găsi echilibrul interior atât la școală, cât și acasă
● Educație cu tehnologie – când, cum și ce alegem când predăm cu ajutorul tehnologiei?
● Imaginația și arhitectura învățării – tehnici de dezvoltare
● Parteneri în educație – cum încheiem acorduri, exemple de bune practici
● Știu ce fac. Dar fac ce știu?– metode de predare din modelul finlandez și aplicabilitatea lor în sistemul educațional românesc

IMPORTANT! Profesorii beneficiază de un tarif special, iar la achiziționarea a minimum 2 bilete în cadrul aceleiași tranzacții, vor beneficia de o reducere suplimentară.
Pentru mai multe detalii despre speakerii invitați, ateliere practice și locuri disponibile, puteți accesa site-ul SuperTeach:
https://www.superteach.ro/editii/brasov-2020/

PARTENERI EVENIMENT
Mulțumim organizațiilor și companiilor care au ales să se implice și să susțină cauza SuperTeach! Evenimentul SuperTeach Brașov a fost organizat în colaborare cu: Green Village Resort, GMP Group, Itsy Bitsy, Aqua Carpatica, Sergiana Center, Colegiul Național "Dr. Ioan Meșotă", Kronwell Brașov Hotel, SuntPitic.ro, Iubimbrasovul.

DE CE SUPERTEACH?
Știm că există profesori care obișnuiesc să facă lucrurile altfel în clase, reuşind să se abată de la sistemul clasic de predare pentru a oferi experiențe educaționale inedite elevilor. Mai știm că acești profesori sunt excepția de la sistem, iar noi ne dorim ca toți profesorii să fie „profesori altfel”.

Astfel, am inițiat proiectul SuperTeach – pentru că vrem să fim alături de profesorii care vor să facă lucrurile diferit. Sistemul educaţional românesc are nevoie de schimbare, iar profesorii, cu susținerea comunităților SuperTeach, pot descoperi măreția din fiecare copil.
SuperTeach creează comunități cu mentalitate deschisă formate din profesori, reprezentanti ai instituțiilor de învățământ,și autorităților locale, ONG-uri și companii care pot susține investiții în educație. Ne dorim să inspirăm și să motivăm profesorii cu mentalitate deschisă din România, și să avem din ce în ce mai mulți dascăli care vor pune interesele copiilor în centrul sistemului educațional.

SuperTeach susține această transformare prin 3 etape:
1. Conferințele SuperTeach – evenimente cu durata de o zi, unde participanţii asistă la discursuri și iau parte la ateliere pe teme educaționale; conferințele sunt deschise atât pentru profesori, cât și pentru alte persoane interesate de educație;
2. Programul de formare Mentalitatea Deschisă în Educație – curs oferit GRATUIT profesorilor participanți la conferințe, creat de Institutul Arbinger, lider global în schimbarea mentalității și susținut de Institutul Dezvoltării Personale. Mentalitatea Deschisă în Educație (MDE) este o filozofie educațională care schimbă perspectiva în care sunt priviți și tratați copiii și oferă instrumente practice pentru a crește copii ale căror valori sunt încrederea, curajul, păsarea, inițiativa și învățarea continuă.
3. Îndrumarea profesorilor-facilitatori în crearea comunităților locale SuperTeach, care să implice în schimbarea de mentalitate reprezentanți ai întregii societăți civile (părinți, ONG-uri, mediul de afaceri, autorități locale etc).

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?