Recital caritabil de vioară și pian

Imagini

Informații

Data: 22 Martie 2019, 18:30 Vineri

Descriere

Asociația „Tinerii din ziua de azi” își propune să aducă la un loc tinerii care au inițiative civice și vor să transforme realitatea în care trăiesc în una mai bună pentru ei și pentru cei din jur.

În acest sens, pentru luna martie, intitulată „Luna pentru viață”, alături de artiștii Corina Ibănescu – pianistă, Florin Ionescu-Galați – violonist (solist concertist al Filarmonicii din Brașov) și Iulian Hășfăleanu – contrabas (Filarmonica din Brașov), am gândit un eveniment caritabil prin intermediul căruia să sprijinim trei mame aflate în evidența Fundației „Bucuria Darului”, care întâmpină greutăți financiare.

Fundaţia „Bucuria Darului” susține persoanele nevoiașe care încearcă să se descurce cu venituri mici (mai puţin de 500 lei/lună/membru familie) sau chiar fără venituri, printr-o masă caldă gratuită în fiecare zi. Până în prezent au fost ajutate peste 2.400 de suflete. Un număr de 430 de persoane sunt sprijinite zilnic şi 800 de familii din jurul Brașovului sunt ajutate lunar prin pachete cu alimente și dulciuri până în momentul când se pot desprinde şi îşi pot asigura un trai decent.

Problemele financiare cu care se confruntă aceste mame sunt inimaginabile. Una dintre ele este o tânără mămică, speriată şi fără niciun sprijin, care are un copil, cel de-al doilea fiind încă în pântece. A fost abuzată și traumatizată de tatăl copiilor, iar în prezent se află în grija părinților care au o situație materială la limita decenței. Mai precis, cu toții locuiesc într-un grajd, având grijă de animale, asigurându-şi astfel traiul zilnic.

Cel de-al doilea caz este reprezentat de o familie monoparentală formată din doi gemeni de şase ani, doi copii la gimnaziu și mama lor care încearcă prin eforturi supraomeneşti să le poarte de grijă. Neputând plăti chiria, a ocupat abuziv acum câțiva ani o aripă a unui spital dezafectat. După ce a fost evacuată de acolo, a încercat să găsească o locuinţă pentru ea şi cei patru copii. În prezent lucrează, însă o chirie în Brașov și întreținerea copiilor sunt mult mai costisitoare decât un salariu minim pe economie poate permite.

Celei de-a treia mămici, cu trei copii, i s-a repartizat de către RIAL o locuință insalubră, fără toaletă și fără utilități. Cei patru trăiesc la lumina lumânării, fără apă, făcând față cu greu frigului şi lipsurilor.

O invitație pentru toți braşovenii, iubitori de muzică sau nu, de a face un bine, de a-şi deschide inimile față de cei care, înfruntând mereu greutăți şi copleşiți de atâtea lipsuri, nu cunosc decât durerea şi asprimea traiului de zi cu zi.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?