Concert in 4

Imagini

Informații

Data: 17 Octombrie 2020, 17:00 Sâmbătă

Descriere

Prețuri bilete: 50 lei in avans, 60 lei la intrare (vezi info detaliate mai jos)
Concertul va avea loc în Kruhnen Musik Halle, cu o capacitate redusă tocmai pentru a vă putea găzdui în condiții de siguranță. Contribuie și tu la bucuria revenirii concertelor live prin respectarea tuturor regulilor noastre și a normelor legale. Îți multumim de pe acum.
Pentru cei care nu doresc să participe la concert ci doar să savureze o bătură la cafeneaua noastră, intrarea este liberă, evenimentul desfășurându-se într-un spațiu cu acces separat pentru cei care achiziționează bilete.
Biletele pentru eveniment costă 50 de lei și se pot achiziționa cash în avans de la Rockstadt RocKafenea. La intrare, în ziua evenimentului, prețul biletelor este de 60 lei, în limita locurilor disponibile. Nu există facilități (reduceri sau gratuități) pentru copii indiferent de vârstă sau pentru persoane cu dizabilități. Accesul la eveniment se poate face numai in baza biletului valid pentru toți spectatorii.
Pentru a evita aglomerația și pentru a vă ocupa locul preferat la masă, vă rugăm să veniți din timp. Noi deschidem la ora 17:00. De asemenea, recomandăm persoanelor care pot avea probleme din cauza luminilor și jocurilor de lumini puternice să nu participe la eveniment.
Dorim să vă informăm că nu avem garderobă de aceea rugămintea noastră este să va limitați bagajul cu care veniți la eveniment la lucruri personale ce pot fi lăsate la masă, pe spătarul scaunului.
Vă rugăm nu părăsiți locul de la masă decât dacă este neapărat necesar. Este interzisă consumarea băuturilor în picioare, la bar sau în alte zone altele decât pe scaun la masă. Dansul este interzis și, de asemenea, spectatorii nu au voie să vină în fața scenei sau să ocupe culoarele sau spațiile dintre mese.
În momentul în care vă ridicați de la masă și în zonele de confluență (toaletă, bar, terasă) este obligatoriu să purtați mască. Puteți, la nevoie, să cumpărați măști de la bar. Respectați circuitele marcate pe podea către și dinspre toaletă, bar, intrare, ieșire și distanța de minim 1,5 metri între voi și celelalte persoane aflate pe circuit.
În cazul nerespectării regulilor și normelor legale, personalul nostru va solicita părasirea locației persoanelor în cauză iar contravaloarea biletelor nu se va rambursa.
La intrarea în locație, personalul nostru va efectua un triaj observațional și va măsura temperatura cu termometru de distanță. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată) sau cu temperatura corporală mai mare decât 37,3 grade Celsius.
Accesul în locație va fi permis numai după completarea cel puțin a prenumelui și numărului de telefon în registrul de evidență a clienților aflat la intrare. Datele colectate vor respecta condițiile GDPR și nu vor fi utilizate pentru nicio campanie de marketing sau de altă natură ci doar puse la dispoziția autorităților, în eventualitatea unei anchete epidemiologice.
Prin achiziționarea biletului vă asigurați locul la masă și nu întreaga masă astfel că dacă ramân locurile libere la masă, acestea pot fi ocupate de alte persoane. Ocuparea locurilor la masă se face în ordinea sosirii.
Numărul maxim de persoane la o masă este de 4 sau 6 funcție de aranjamentul efectuat în prealabil de către locație. Nu este permisă modificarea configurației meselor și scaunelor deoarece acestea respectă normele de distanțare fizică impuse de lege și vă rugăm și pe voi să respectați distanțarea fizică și normele de igienă.
Vom accepta rezervări de mese în avans numai grupurilor de 4 și 6 persoane. Rezervarea presupune plata în avans a unei consumații de 50 lei / persoană la RocKafenea și totodată posibilitatea de a vă alege masa. De asemenea, rezervarea mesei de grup în avans este condiționată de plata tuturor biletelor grupului și a unei taxe de 10 lei pentru emiterea cardului. În ziua evenimentului veți primi un card alimentat cu suma plătită în avans pe care îl puteți folosi pentru consumație doar în ziua evenimentului. Dacă ulterior ne returnați cardul, vă vom rambursa suma de 10 lei.
În tot arealul locației inclusiv pe mese veți găsi la indemână dispensere cu dezinfectant pentru mâini. Vă rugăm să le folosiți cât se poate de des.
Acest regulament se aplică în întreaga locație, atât în exterior cât și în interior. Accesul vostru în locație înseamnă că vă asumați respectarea regulamentului și normelor legale în vigoare privitoare la prevenirea răspândirii SARS-CoV-2. Noi luăm toate măsurile de igienă, dezinfectare, distanțare socială si prevenire a răspândirii virusului atât în ceea ce privește angajații și locația noastră cât și clienții însă responsabilitatea este comună. Vă rugăm să conștientizați că în realitate riscul de infectare există oricâte măsuri respectăm atât noi cât și voi. Dacă ne treceți pragul considerăm că vă asumați și această posibilitate.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?