Celelalte Cuvinte

Imagini

Informații

Data: 24 Martie 2019, 21:00 Duminică

Descriere

CELELALTE CUVINTE cântă integral “Albumul cu pătrățele”, primul album al trupei

De cele mai multe ori, primul album al unei trupe rămâne unul special, atât pentru artiști, cât si pentru fani. După mai bine de 31 de ani de la lansare, Celelalte Cuvinte cântă integral piesele de pe primul album al trupei, celebrul album “cu pătrățele”, apărut în 1987, la Electrecord.

Povestea albumului începe, de fapt, în 1984. Trupa înregistrează la Radio Cluj câteva piese, printre care şi “Iarbă prin păr”, care devine în scurt timp unul dintre cele mai mari hituri din istoria formaţiei şi a rockului românesc.

Apoi, la festivalul timişorean “TIM Rock” Celelalte Cuvinte este remarcată de Florian Pittiş şi, prin intermediul lui, banda cu înregistrările de la Radio Cluj ajunge la Bucureşti, unde devine o jumătate a L.P.- ului intitulat "Formaţii Rock Nr. 8", album editat de Electrecord, în 1985.

După doi ani, este lansat Celelalte Cuvinte I, primul material discografic aparținând în întregime trupei.

„Albumul cu pătrățele” și-a primit numele după ce prima variantă a coperții, realizată de Alexandru Andrieș, a fost respinsă de cenzura comunistă pe motiv că ar fi făcut aluzie la demolarea clădirilor vechi din București sau la cutremur. Prin urmare, Andrieș vine cu o altă idee grafică, mult simplificată, datorită căreia discul este numit și azi „albumul cu pătrățele”.

În data de 24 martie, la Rockstadt, se vor auzi celebrele piese Celelalte Cuvinte:
Scrisori iubite
Un sfârșit e un început
Dacă vrei
La ceas târziu
În zori de zi
Fântâna suspinelor
Despărțire
Despre suferințe de iarnă
Iarbă prin păr
Caracteruri
O să am

Cuvintele pe care le rostim ni se par prea puține pentru a exprima ceea ce simțim. - Călin Pop, Marcel Breazu, Tiberiu Pop, Leontin Iovan şi Ovidiu Roşu.

Accesul la eveniment se poate face numai in baza biletului valid incepand cu ora 17:00

Minorii cu varsta intre 10 si 14 ani au acces numai insotiti de un parinte sau tutore legal adulti si numai in baza biletelor valide pentru toate persoanele.

Minorii cu varsta intre 14 si 18 ani au acces neinsotiti in baza biletului valid.

Bilete online pe iabilet.ro si la club la pretul de 40 lei pana in ziua concertului si la intrare in ziua evenimentului la pretul de 50 lei.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?