Brașov Running Festival

Imagini

Informații

Data: 21 - 22 Septembrie 2024
Locul: Brașov, România
Setează alertăModifică alerta setată

Setează alertă

Alegeți ziua în care doriți să primiți alerta (reminder) despre acest eveniment.
Evenimentul:Brașov Running Festival
Începutul evenimentului:21 Septembrie 2024

Descriere

41% dintre alergătorii Millennials și Zoomers vor să participe, în medie, la 5 evenimente sportive în 2024, în ciuda provocărilor financiare

Doar 2% dintre români practică exerciții sportive în mod regulat;
Cu 62% dintre români care nu fac sport, suntem pe locul 4 în UE la sedentarism;
În 2023, 43% dintre alergătorii Millennials și Zoomers (Gen Z), la nivel global, s-au înscris la competiții sportive pentru a rămâne motivați și activi fizic;
77% dintre alergătorii Generației Z se simt mai conectați cu ceilalți atunci când își găsesc prietenii sau rudele în aplicațiile sportive;


În contextul în care datele oficiale arată că 62% dintre români nu practică nicio activitate fizică, Brașov Running Festival, cel mai important festi­val dedicat alergării din România, mizează tot mai mult pe generațiile tinere pentru a aduce un suflu nou în peisajul sportiv local. De altfel, aceste estimări sunt susținute și de studiul Strava și The Mass Participation Pulse, realizat de Massive.

Conform Massive*, numărul alergătorilor amatori din Europa, care au participat la evenimente sportive în 2023, a revenit la nivelul situației pre-pandemice, astfel că 41% dintre aceștia și-au exprimat intenția de a participa la cel puțin 5 evenimente sportive în 2024, în ciuda dificultăților financiare provocate de inflație. Raportul arată, de asemenea, că persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-34 de ani manifestă o deschidere tot mai mare pentru evenimentele de alergare, inclusiv în România.

Alergarea reprezintă și cel mai popular sport încărcat pe platformele dedicate fitnessului social, conform celui mai recent studiu global realizat de Strava** - Year in Sport, în perioada octombrie 2022-septembrie 2023, care arată că 43% dintre Millennials și Zoomers (Gen Z) s-au înscris, anul trecut, la competiții de alergare pentru a rămâne motivați în relația cu sportul.

Angajamentul unei persoane care își dorește să participe la un eveniment sportiv reprezintă un pas important pentru a combate lipsa motivației, întrucât aceasta își va stabili un plan de antrenamente recurente, pregătindu-se, fizic și psihic, pentru competiție. De altfel, dacă ne uităm la statisticile oferite de Strava, cel mai mare agregator online sportiv în momentul de față, aflăm că 90% dintre alergătorii amatori consideră că o rutină atent construită îi ajută să practice regulat acest sport”, a declarat Daniel Santa, directorul competiției Brașov Running Festival.

Potrivit afirmațiilor sale, România are nevoie, mai mult ca niciodată, de o revitalizare generală a sportului, în contextul în care Comisia Europeană arată, în ultimul Eurobarometru publicat în 2022***, că 62% dintre români nu practică niciun sport, în timp ce doar 2% fac exerciții fizice, în mod regulat, în scădere cu 4% comparativ cu ultimul studiu publicat în 2017. Mai sedentari decât românii sunt polonezii, grecii și portughezii. La polul opus, Suedia, Danemarca și Luxemburg ocupă topul celor mai active regiuni, cu sub 20% din populație care nu face sport.

Dacă ne raportăm la principalele motive pentru care europenii nu fac sport, 38% dintre români spun că nu au timp, iar dacă aleg să facă o activitate fizică, 22% se îndreaptă către parcuri sau zone exterioare, fiind în căutare de comunități sau întâlniri cu prieteni și cunoscuți.

Atletismul conferă sentimentul comunității

Cursele de atletism se traduc nu doar prin descurajarea sedentarismului, ci și prin conectarea alergătorului la comunitate. În acest sens, Brașov Running Festival, eveniment care celebrează alergarea, în inima Transilvaniei, și-a propus să aducă aproape comunitatea brașoveană, dar și comunitățile de alergători la nivel național, respectiv din peste 11 țări europene și non-europene.


„Atletismul este un paradox în lumea sportului, deoarece, în ciuda caracterului său individual, reprezintă un sport care aduce împreună comunități. Am remarcat faptul că în ultimii doi ani a apărut un apetit vizibil pentru alergare, în rândul românilor, iar trendul e acela de a-ți găsi un partener de antrenament pentru creșterea motivației fizice, sociale și emoționale. În comunicarea Brașov Running Festival avem grijă să amintim oamenilor că alergarea presupune și o doză de „fun”, pe lângă beneficiul sănătății, și îi încurajăm să se antreneze cu prietenii sau comunitățile din oraș”, a completat Daniel Santa.

Aplicațiile sau platformele create pentru fitnessul social au un aport semnificativ, întrucât împărtășirea sesiunilor de alergare, a rutelor, respectiv antrenamentelor ajută la combaterea sentimentului de singurătate. Conform raportului Strava, 77% dintre alergătorii din Generația Z se simt mai conectați cu cei din jur atunci când își găsesc prietenii, rudele sau colegii pe aplicațiile sportive, iar 41% dintre aceștia preferă să realizeze antrenamentele în compania unui prieten.


*https://wearemassive.co.uk/wp-content/uploads/2024/01/THE-MASS-PARTICPATION-PULSE-REPORT-24.pdf
** https://press.strava.com/articles/strava-releases-year-in-sport-trend-report
*** https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/2668


Despre Brașov Running Festival

Brașov Running Festival este cel mai important eveniment atletic din calendarul World Athletics, din S-E Europei. Competiția, organizată în Brașov, începând cu 2021, cuprinde o cursă anuală de alergare pe șosea de 10 km, acreditată World Athletics Elite Label, intitulată „tRUNsylvania International 10K”. Dincolo de aceasta, festivalul alergării include și o multitudine de alte curse destinate amatorilor, copiilor, dar și profesioniștilor.

Cursele se desfășoară pe o buclă cu o lungime de 3.494 m, folosind aceeași linie de sosire, dar având puncte de plecare ce variază în funcție de lungimea etapei. În 2023, Brașov Running Festival a organizat, de asemenea, în premieră, cursa de o milă - „European Road Mile”, în cadrul căreia au concurat peste 20 de atleți europeni din țări precum Turcia, Irlanda, Olanda, Italia, Austria, Grecia, Bulgaria.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?